Print

Economia si activitatea economica a comunei Glavile.

Din activitatea predominanta si traditionala a tuturor locuitorilor din comuna Glavile, reiese clar caracterul economic al acesteia, ce este pur agrar.

Dupa datele recensamantului din 1992, in comuna erau 3051 locuitori, cu 2200 persoane apte de munca.

Cei ocupati in agricultura lucreaza suprafetele agricole pe care le-au primit in anul 1991 conform Legii nr. 18 de restituire a terenurilor agricole. Aceste terenuri le au ca mostenire de la inaintasii lor, iar laturile din perimetrul altor localitati, tot ca mostenire. Toate suprafetele agricole se muncesc de detinatori cu mijloacele lor proprii, folosindu-se munca manuala, forta de tractiune a animalelor (cai, boi, vaci) si unele mijloace mecanizate, cum sunt tractoarele pentru arat, combinele pentru treieratul cerealelor paioase.

Toate suprafetele cultivabile sunt terenuri neirigate si nu au alte lucrari de imbunatatiri funciare, facute pentru a le marii fertilitatea sau a reduce eroziunea torentiala. Asemenea lucrari de imbunatatiri funciare au fost incepute in satul Aninoasa in 1989, dar dupa 1990 s-au sistat.

Fiind o zona cu caracter agrar, nu putem sa trecem eu vederea plantatiile de vita-de-vie care ocupa un loc aparte in viata satului. Inainte de colectivizare toate dealurile erau "pline" de vita-de-vie; soiuri nobile produse prin altoire de sateni si vita hibrida. Dupa 1962 a inceput plantarea vitei-de-vie in sistem intensiv, montata pe spalieri si sarme. Cele mai renumite vii se gaseau in satul Aninoasa, aici fiind si influenta zonei de la Orlesti, Zavideni - zone ce au traditie in aceasta ramura a viticulturii.

Si dupa anul 1990, locuitorii au inceput sa-si "desfunde" terenul pe dealuri, pe fetele expuse la soare si sa planteze din nou vita-de-vie.

Uneltele folosite la stoarcerea strugurilor au fost din nou puse in functiune, cum ar fi linul pentru jucatul strugurilor si teascul, pentru storsul tescovinei, dar locul linului a fost preluat de zdrobirea moderna si badana de doage.

Teascul de pene era format din doua furci de lemn care incadrau in doua parti o gasca (un piedestal de lemn gros) in care se monta o cutie de scanduri formata din patru pereti ca un trunchi de piramida patrata cu baza mare in sus, in care se puneau strugurii "calcati" in lin. Deasupra in cutie, peste tescovina, se asezau orizontal niste bucati de scanduri, peste care in curmezis apasa o stinghie impinsa in jos de niste pene infipte intr-un spatiu gol in furci, si batute treptat, pe masura stoarcerii mustului cu muchea securii. Mustul se scurgea pe niste santulete sapate in gasca si ajungea in partea anterioara la botul teascului de unde curgea intr-o cada de doage sau o albie scobita dintr-o jumatate de trunchi de pluta sau alta esenta, numita molda. Lucrarea era anevoioasa si cerea timp, de aceea aceste teascuri au fost inlocuite cu teascuri noi, cu surub, cumparate sau confectionate de mesterii locali.

Un mestesug legat de cultura vitei-de-vie este dogaritul. Astazi acest mestesug a inceput din nou. Suprafata cultivata cu vita-de-vie ocupa 85 de hectare. Viticultura ocupa un rol important in agricultura comumei, este o ramura de activitate de baza in cadrul fiecarei gospodarii si din fiecare sat, dar care necesita foarte multa munca, incepand din luna martie cu imprastiatul gunoiului de grajd, taiatul, copcitul, legatul, sapatul vitei-de-vie. Munca cea mai grea in cadrul acestei culturi este stropitul acesteia - zeama bordeleza care se obtine din sulfat de cupru, var stins si apa. Acest tratament se aplica de cel putin 4-6 ori la viile nobile, pentru a combate bolile si daunatorii ce apar la aceasta cultura.

Livezile de pomi au o suprafata de 173 ha. si ocupa in cea mai mare parte dealurile. In plantatiile pomicole ale comunei, cei mai raspanditi sunt prunii si merii, urmati de peri, ciresi, visini, zarzari (corcodusi) si piersici. Nucii, ca pomi fructiferi sunt in culturi de pomi razleti. Ei au o productie medie de la cateva sute la cateva mii de nuci la fiecare pom, cand sunt in plina productie, dar in general rodesc bine odata la doi ani.

Productia de fructe este buna, cea de prune este in jur de 2000 kg. la hectar, iar cea de mere de 350 kg. pe ha. Productia de prune se consuma in cea mai mare parte si aproape la toti satenii prin transformarea in borhot dupa fermentare si mai departe, prin distilare, in rachiu natural. Pentru aceasta se organizeaza in satele comunei locuri de distilare a borhotului spre sfarsitul toamnei si inceputul iernii, dar sunt si sateni care au cazane mai mici acasa si-si deservesc propriile cerinte. Productia minima de rachiu la fiecare gospodarie pe an, este in jur de 60 de litri, iar maxima de 300 dal. Rachiul obtinut se consuma prin vanzare directa la unitatile de stat, la unii comercianti, prin schimbul direct pe cereale in zona de campie si pentru consumul gospodaresc.

Cantitati mai mici de prune proaspete se mai folosesc pentru productia de magiun si gem sau pentru uscare, spre a fi folosite iarna la compoturi si diverse mancaruri.

Cresterea animalelor, alaturi de cultura cerealelor, viticultura si pomicultura, este o a doua ocupare principala a satenilor din toate satele comunei. Este o ocupatie straveche, cu traditie si cu multa rentabilitate. In cadrul comunei suprafata cu pasuni si fanete naturale este de 1125 ha. Toate suprafetele comunei cu pasuni si fanete naturale au o flora bogata, variata, repede crescatoare, suculenta si nutritiva, deoarece in flora spontana predomina plantele trifoiliene. Animalele mai numeroase si pe care se pune baza sunt bovinele, ovinele, caprinele, cabalinele, porcinele, pasarile. Se cresc animale in numar mai mare sau mai mic de toti satenii fiecarui sat. Se asigura hrana vara prin pasunare la camp, iar iarna prin furajare la grajd cu nutreturi conservate din timpul verii.

Rasele preferate de sateni si bine adaptate la factorii naturali din localitate sunt: la bovine - rasa bruna si mocanita, la ovine - rasa tigaie si turcana, la porcine - rasa bazna, marele alb si mangalita, iar la pasari - gaini din rasa plimuth, leghorn, la gaste rasa pekin si leseasca, la rate, rasa comuna, iar la curci tot rasa comuna. Reproductia se asigura prin monta naturala, pana in annl 1990 exista centru de insamantari artificiale. La ovine, porcine si caprine se asigura reproductia prin monta naturala.

Adapostul animalelor pe timp de iarna si in zilele cu vreme rea se face pentru bovine in grajduri si fanare special construite, pentru porci si pasari in cotete bine amenajate, iar pentru oi si capre dupa anotimp si vreme in grajduri, soproane, tarle si oboare.

Productia de carne de porc si pasare, cat si cea de grasime si oua se consuma in intregime in gospodaria proprie, ca alimente de baza in hrana zilnica a satenilor. La acest consum se mai adauga si cel cu carne de oi si capre, care este cel mai abundent, vara si toamna. Bovinele sacrificate din necesitate sau crescute special pentru carne (taurasii) se livreaza contra cost ca animale vii la abatoarele din Dragasani si Ramnicu-Valcea sau altor colectori la piata libera.

Surplusul de grasime rezultat in fiecare gospodarie, in urma consumului de carne se transforma de catre gospodine in sapun, folosit apoi in cursul anului la spalatul rufelor. Productia de lana este in cantitate mica si este folosita in gospodarie prin prelucrare mai mult manuala. Este transformata in covoare, cuverturi, paturi, pulovere, ciorapi.

In zootehnia comunei, un rol important ca activitate, productie si venit il constituie apicultura. Baza melifera este bogata, variata si asigura conditii optime pentru cresterea albinelor.

Pescuitul si vanatul, ca activitati legate de sectorul zootehnic au importanta minora. Pescuitul pe raza comunei este inexistent, deoarece toate apele din comuna sunt mici. Cativa pescari amatori si-au amenajat iazuri proprii pentru a-si satisface acest capriciu, iar ceilalti merg la Dragasani, la Olt. Vanatul se practica de padurari si cativa vanatori amatori, ce sunt in numar de 8. Vanatul se face in grupuri organizate, in sezoanele permise si in conditiile prevazute de lege.

Dupa anul 1989 cand fondul silvic comunal a fost distribuit fostilor proprietari, taierile de arbori s-au facut irational, nu s-au mai replantat portiunile despadurite si nici lastarisul nu a mai fost ferit de animale, in vederea regenerarii naturale. Toate acestea constituie aspecte negative si atat Consiliul Comunal cat si proprietarii suprafetelor ar trebui sa tina cont si sa intreprinda masuri practice de mentinere a acestui fond forestier, deoarece terenul de la noi este foarte usor supus eroziunii torentiale. O prima masura ar fi aceea de a obliga pe proprietarii acestor paduri sa taie arbori numai in regim silvic si cu obligatia de a replanta alti arbori in locul celor taiati.