Print

Ca institutii culturale in comuna sunt doua carmine culturale si o biblioteca comunala. Cele doua camine culturale au local propriu in cladiri impunatoare, amplasate in centrele civice ale celor doua sate, Glavile si Olteanca. Ambele camine au fost construite in perioada anilor 1966 cel de la Olteanca si 1970 - 1972 cel de la Glavile, cu fonduri din contributia baneasca si munca voluntara a satenilor.

Caminul cultural din satul Olteanca are sala de spectacole cu 150 locuri si un stil de constructie specific arhitecturii populare romanesti din zona Valcii.

In cadrul Caminului cultural Olteanca s-a infiintat formatia de dansuri populare in anul 1966 sub conducerea si indrumarea directa a prof. Anton Burda, ce a evoluat si s-a perfectionat de la an la an. Si in prezent aceasta formatie se mentine cu dansatori tineri carora le place hora satului, portul popular, traditia, formatie ce s-a transtormat in ansamblul folcloric "Dor de plai".

Ansamblul are peste 50 de artisti amatori si a participat la numeroase manifestari culturale pe plan local, judetean, interjudetean si chiar in afara tarii, unde a obtinut numeroase premii si medalii. Tot de la nivelul de activitate culturala, in cadrul caminului cultural a fiintat si un cor femeiesc pe trei voci condus de preotul Popa Dumitru, dar cu timpul activitatea acestuia a incetat. Un loc aparte in activitatea culturala, pentru ridicarea nivelului de cultura generala a satenilor din comuna, l-a avut si inca il are biblioteca comunala. Aceasta isi are sediul in incinta Caminului cultural Glavile si functioneaza cu un fond de carte de 5900 volume si un numar de 420 cititori, din care permanenti 265. Intreaga activitate o desfasoara sub conducerea aceluiasi consiliu de coordonare ce il are caminul cultural, dar are in frunte un salariat pe functie de bibliotecar comunal. Acesta isi desfasoara activitatea zilnic dupa un orar bine stabilit, cu program de lucru.

Prima biblioteca publica cunoscuta a luat fiinta in anul 1909 si s-a numit societatea culturala "Cultura taranului" infiintata de Atanase Stanciulescu cu un numar de 250 carti, ziare si reviste donate de Ion Adamoiu, librar din Dragasani.

In 1924, la Caminul cultural cu numele "Ion Glavu" se mai adauga un numar de 800 - 1000 volume donate de fundatia culturala Bucuresti. Activitatea bibliotecii de-a lungul timpului a fost facuta de invatatori, astfel activitatea cu cartea a satenilor a fost deservita de bibliotecile scolare ce s-au infiintat odata cu scoala.

In 1965 activitatea bibliotecii comunale a fost reluata la o norma pana in anul 1974 cand postul de bibliotecar a fost preluat de un cadru didactic si retribuit la jumatate din norma, iar din 1990 a revenit la norma intreaga.

Paralel cu activitatile culturale, in satele comunei se desfasoara si activitate sportiva, mai ales de elevii celor doua scoli generale si tinerii din fiecare sat. Aceasta se concretizeaza din meciuri de fotbal, handbal, volei. Comuna dispune de un teren de fotbal amenajat pentru acest sport.